Pe 25 februarie 2004, Marius Lăcătuș a trăit una dintre cele mai nefericite experiențe din cariera sa de antrenor. „Fiara” a fost doar pentru zece ore antrenorul Universității Craiova, părăsind echipa din Bănie după ce a fost scuipat de fanii olteni. Lăcătuș va reveni în Bănie ca antrenor al Stelei după ce, cu exact șapte ani în urmă, a fost la un pas de a fi linșat de către suporterii Universității Craiova. Culmea, a fost foarte aproape să-l înlocuiască pe cel căruia duminică îi va fi adversar, Nicolo Napoli. Poate puțini își mai amintesc, dar „Fiara” a fost timp de zece ore antrenorul Universității Craiova, în 2004, după ce Dinel Staicu a fost părăsit de Mititelu. Acesta se supărase pentru că patronul a vândut doi dintre jucători la Rapid, Ionuț Rada și Ionuț Stancu, și a plecat de la club. Situația a fost una tensionată atunci, jucătorii propunându-i lui Pavel Badea să preia echipa pentru că nu mai avea încredere în Nicolo Napoli, dar Badea a preferat să ocupe scaunul de președinte lăsat vacant de Mititelu. Iar lui Staicu i-a încolțit ideea cu Lăcătuș, legenda rivalei Steaua.
Scuipat și înjurat
În seara de 25 februarie 2004, Lăcătuș a ajuns la sediul clubului din Bănie. Aflând de mutarea pe care dorea să o facă Staicu, mai mulți fani ai Științei s-au strâns în fața sediului unde se afla și Lăcătuș pentru a protesta. După două ore de discuții cu patronul, „Fiara” a ieșit în fața jurnaliștilor și a anunțat că acceptă condițiile lui Staicu. Momentul a provocat o adevărată isterie printre fanii olteni. „Băi, scârbă, în viața ta nu o să fii tu antrenorul acestei echipe! Mai bine murim și tu nu o să apuci să antrenezi Craiova. Ai uitat semnele obscene pe care ni le-ai făcut în 1994, în Ghencea, atunci când noi am pierdut campionatul? Nu o să te iertăm în viața noastră„, au sunat reproșurile dure din partea suporterilor. Pavel Badea l-a băgat imediat în mașină pe Lăcătuș, după ce tehnicianul fusese deja scuipat și ușor bruscat de contestatari. Ulterior, la primele ore ale dimineții, Lăcătuș a părăsit orașul Craiova, nu înainte însă de a-i telefona lui Pavel Badea și a-i comunica faptul că refuză să antreneze echipa din cauza incidentelor cu suporterii olteni.
Suporterii l-au bătut pe Staicu Dinel Staicu a vrut să se împace cu fanii Universității după acest episod. I-a invitat la o discuție într-una dintre încăperile clubului din Bănie. A doua zi, patronul Universității a apărut în public cu un plasture la ochiul stâng, anunțând că a fost lovit de unul dintre suporteri în încercarea sa de a le arăta că soluția Lăcătuș e cea mai convenabilă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER